Verificarea distribuției, identificarea datelor atipice, denumirea variabilelor, stabilirea tipului de scală pe care sunt măsurate variabilele, codarea variabilelor, transformarea variabilelor sau alte operații cu variabile.
Dacă nu ești sigur ce opțiuni ai, îți putem sugera noi în funcție de scopurile tale ce tipuri de analize poți face.
Dacă știi ce urmărești și ce scop ai, putem scrie ipotezele unei cercetări/ proiect.
Realizarea analizelor statistice în soft-uri de specialitatea, folosite în cele mai prestigioase universități din lume.
Vom raporta datele sub formă de text precum și sub formă tabelară/ rezultate numerice.
Puteam realiza partea de discuți, rezumând rezultatele analizelor și scriind chiar anumite interpretări.
Dacă proiectul tău include ceva special, ceva rar sau o analiză pe care puțini au folosit-o te putem ajuta și cu aceasta.
Oferim consultanță pe orice tematică privind activitatea de analiză statistică, realizare de studii în varii domenii academice, sau instituționale.
Rezultatele sunt furnizate într-un document Word care poate fi redactat în românește sau în engleză.
Echipa noastră are o experiență de peste 15 ani în analize statistice, la nivel academic, de cea mai înaltă calitate, fiind în temă cu modificările și evoluția analizei statistice actuale.
Baza de date se creează în urma culegerii datelor pe baza răspunsurilor participanților. Datele le veți culege dv. și ne veți trimite baza de date. Anumite modificări de finețe la baza de date putem face noi. Însă putem să vă oferim consultanță.
Introducerea teoretică sau documentarea științifică se face de specialiști care au competențe în domeniu.
Științele educației, psihologie, geografie, litere, istorie, pedagogie, sociologie, teologie, economie, management, business, administrație, medicină, biologie, etc.
IBM SPSS, jamovi, Excel, sintaxe SPSS, Process, Modulul AMOS - testarea de modele pe bază de ecuații structurale și alte softuri...
Experiență în gestionarea proiectelor
Fiecare proiect de analiză statistică poate conține mai multe tipuri de analize.
Există multe tipuri de analize pe care le-am realizat: analiza de date descriptive, analize de corelații, analize de regresie, analiza unifactorială, analize de varianță, analiza de cale, testarea unor modele a relațiilor cauzale, analiza discriminantă, chi square, compararea de medii, analize de itemi, analiza factorială exploratorie, analiza factorială confirmatorie și multe altele ...